Apple pare nesigur de direcția pe care trebuie să o urmeze în privința electromobilității. După ce acum câțiva ani a anunțat anularea proiectului Titan de producere a unei mașini electrice, acum Apple a prezentat planuri noi și anunță descoperiri noi în domeniul bateriilor Li-Ion. Fanii Tesla iau acum peste picior Apple după anunțul reînnoit privind dezvoltarea unei mașini electrice.
Compania considerată un far al tehnologiei și al avangardismului sub conducerea lui Steve Jobs a ajuns mai nou de râsul internetului sub conducerea lui Tim Cook. Nu pentru că telefoanele iPhone nu ar mai atrage cumpărători sau pentru că procesoarele dezvoltate de Apple nu ar fi competitive, ci pentru că noul motto al Apple pare să fie mai nou „Me too”, în locul angajamentului de a revoluționa industriile în care activează.
Apple a anunțat recent că a făcut progrese prin dezvoltarea unei tehnologii care ar reduce „radical” costul bateriilor pentru vehicule electrice şi care ar aduce şi o autonome mai mare a acestora. Anunțul a fost preluat „în exclusivitate” de Reuters dar, așa cum remarcă un fan Tesla, pare inspirat de cele prezentate de Elon Musk toamna aceasta la Battery Day.
Apple still reputedly planning to build an iCar.
The apparent secret sauce:
They watched the livestream of Tesla’s battery day;
They also took notes;
Then those notes were exclusively leaked to Reuters.So they could hire, hoping to begin production by
[checks notes]
2025. pic.twitter.com/VQubNAl5Ds
— Brett Winton (@wintonARK) December 21, 2020
Elon Musk a intervenit imediat în discuție, arătând că toate descoperirile anunțate de Apple sunt deja folosite de ceva timp de Tesla la producția din China a lui Model 3. Este vorba de bateriile Lithium Iron Phosphate (LFP), dar și de ceea ce Apple numește structură „Monocell” și care pare nimic altceva decât bateria structurală implementată de Tesla pe cele mai noi modele ale sale.
Mergând mai departe, Elon Musk nu ratează ocazia de a-i da peste nas lui Tim Cook, care a refuzat să cumpere Tesla în 2017. Pe vremea aceea, Musk avea probleme cu lansarea producției lui Model 3, iar valoarea de piață a Tesla era de 60 de miliarde de dolari. După cum spune Elon Musk, Tim Cook a refuzat o întâlnire cu antreprenorul american. Astăzi, Tesla valorează peste 600 de miliarde de dolari și, fără îndoială, Tim Cook și-ar fi dorit să fi fost mai deschis.
Tesla Model 3 s-a lansat pe piață în 2017, dar compania s-a confruntat cu luni de zile de dificultăți în producția mașinii. Dacă e3ste să-l credem pe Musk, Tesla a fost la o săptămână distanță de faliment. La un moment dat, modelul era asamblat într-un cort de mari dimensiuni poziționat lângă fabrica Tesla din Fremont, California. Model 3 a devenit acum cel mai bine vândut model premium din SUA și a avut o contribuție importantă în parcursul Tesla către poziția de cea mai valoroasă companie auto din lume.